Povestea unui scriitor amator distrofic

(Versiunea 2 – Aug 19, 2009)



Doresc prin acest articol sa prezint in mod sumar povestea unui om, “Pino” Andras Oprea, care s-a confruntat si se confrunta cu o existenta dificila dar care, in profida tuturor conditiilor nefavorabile, a gasit resursele spirituale si psihologice pentru a lupta pentru dreptul la o viata modesta dar cinstita si demna. Acum cateva luni am fost contactat intamplator de Pino prin email. El nu ma cunostea dar a trimis la mai multe adrese povestea lui in speranta ca unii dintre recipientii mesajelor le vor si citi si poate cativa dintre acestia il vor ajuta.

Povestea lui Pino este trista dar este si frumoasa in acelasi timp. Pino s-a nascut in 1973 in Ploiesti si a copilarit tot acolo, crescut de mama si bunici deoarece parintii s-au despartit cand era foarte tanar. Un concurs de evenimente l-a prins  in Bucuresti pe 14 iunie 1990 in toiul mineriadei. Oprit pe strada de catre ortaci, i s-au confiscate toate lucrurile personale si a fost batut crunt pierzandu-si cunostinta in repetate randuri. Ulterior a fost predat autoritatilor care l-au transferat la o unitate din Baneasa unde l-au retinut cateva zile, continuand sa il priveze de drepturi si sa ii administreze aceeasi corectie fizica violenta in paralel cu o asa zisa ancheta.  Toate acestea se intamplau in conditiile in care el era inca minor. Rudele lui nu au stiut nimic despre locatia lui, cautandu-l cu disperare la spitale si pe strazi.

Odata eliberat, Pino a ajus cu dificultate inapoi acasa insa nu s-a putut bucura de libertatea lui foarte mult. Bataia administrata in timpul mineriadei a produs efecte grave asupra sanatatii lui. La scurt timp de la acele evenimente tumultoase conditia lui de sanatate a inceput sa se degradeze. Incet dar cert capacitatea lui de a se deplasa a scazut, culminand in 2000 cu imposibilitatea de a se mai putea ridica de la pat.  Dupa multiple investigatii medicale a fost diagnosticat cu “parapareza flasca/miopatica si obezitate grad patru”, conditie cunoscuta si sub numele de “distrofie muscular”. Un alt diagnostric la fel de trist a fost acela de ciroza hepatica. In Romania din pacate acomodarile pentru persoane cu handicap motor erau practic inexistente la acea vreme (si  chiar si in ziua de astazi sunt abia sesizabile).  Pentru Pino pareau sa se risipeasca multe din optiunile pe care multi altii le aveau pentru a-si castiga o existenta decenta si pentru a se putea integra in societate in ciuda faptului ca nu implinise nici macar 30 de ani.

Din dorinta de a isi castiga existenta si inspirat dintr-un film intitulat “Piciorul meu stang” (“My Left Foot: The Story of Christy Brown” - 1989) in care protagonistul tetraplegic a invatat sa scrie si sa picteze cu ajutorul piciorului stang, Pino s-a mobilizat sa scrie o carte prin care sa povesteasca istoria lui.  In profida educatiei sale limitate, Pino a dat dovada de un spirit de initiativa extraordinar. Si-a vandut multe din lucrurile primite de la prieteni si rude si a achizitionat un calculator configurat modest.  I-a fost greu sa scrie manuscrisul si aproape la fel de greu sa gaseasca un editor dispus sa il publice. Pino a sfarsit facand un imprumut semnificativ si si-a vandut si calculatorul pentru a sustine publicarea si asa a aparut in 2002 cartea “Jurnalul distroficului si chinul iubirii”.

Impactul primei carti a fost descurajator si Pino isi aminteste cu tristete cum multi oameni care i-au promis ca ii vor cumpara cartea au refuzat ulterior sa o achizitioneze.  In mod neverosimil, o parte din acesti oameni au acceptat insa cadou cartea de la el gratis, oarecum insensibili nu numai la conditia lui dar la tot efortul lui de a isi castiga existenta cu demnitate. Ramas fara bani, calculator si internet,  si, mult mai important, confruntat zilnic cu o conditie de sanatate precara, Pino a fost foarte aproape sa renunte la speranta. Oamenii sufletisti din jurul lui l-au ajutat moral sa isi revina si sa depaseasca acel moment dificil. Pino a continuat reflexoterapia si chiar s-a apucat de o dieta.

Providenta uneori este intradevar uimitoare si un dram de fericire a reusit cumva sa apara si in viata lui Pino. El si actuala sotie, Violeta, s-au cunoscut initial prin intermediul  postului Radio Prahova. Povestea lui Pino a fost mediatizata pe post iar Violeta a raspuns printr-o dedicatie. Ulterior ei au reusit sa stabileasca un contact sustinut initial prin schimburi de dedicatii muzicale, apoi prin conversatii la telefon, culminand cu o vizita a Violetei. De atunci ei sunt impreuna,  la bine si la rau, casatoria fiind oficiata in 2004. Pino s-a mutat la sotie acasa si o perioada lucrurile s-au imbunatatit. El a primit un scuter electric de la o asociatie si cu ajutorul unei macarale speciale Violeta il ajuta sa se urce pe scuter astfel incat el si-a recastigat oarecum mobilitatea si a a fost fericit sa poata contribui la nevoile familiei dar sa si iasa sa vada lumea. In vorbe simple Pino povesteste:   “Eram aşa de fericit când ieşeam […] să cumpăr câte ceva şi mai ales când puteam să aduc o floare sau cine ştie ce să o surprind [pe Violeta]”.  Este impresionanta intensitatea cu care acest om simplu incearca sa isi traiasca iubirea si modul profund in care el intelege si apreciaza faptul ca persoana de langa el reprezinta poate cel mai important lucru in viata lui alaturi de credinta in Dumnezeu.

Din pacate insa in 2006 Pino a avut un accident cazand cu scuterul. El s-a lovit rau dar suferinta lui adevarata a fost aceea ca aparatul s-a defectat. Pino nu a putut suporta din mijloace proprii reparatia sau inlocuirea aparatului cu alt mijloc de transport motorizat si de trei ani nu a mai putut parasi casa. O optiune ar fi fost un carut mecanic insa datorita faptului ca este distrofic supraponderal Pino nu se poate deplasa singur si nici nu poate fi asistat cu usurinta de sotie sau de alte persoane. Dorind din nou sa se faca util, el s-a mobilizat si a reusit sa scrie o noua carte, “Jurnalul distroficului si ingerul sufletului meu”, care a fost publicata in 2007. De data aceasta, cu ajutorul mass-mediei si al internetului, volumul s-a vandut bine, oamenii fiind impresionati de povestea lui Pino. Incurajat, cu resurse modeste din vanzarea cartii si dintr-un nou imprumut, Pino a continuat sa scrie si in 2008 a reusit sa publice atat “Jurnalul distroficului si oceanul iubirii” cat si o serie de patru volume dedicate  exclusiv povestii de dragoste traita alaturi de sotia sa si intitulate “Jurnalul distroficului cu parfum de iubire”  Vol. 1 „Miracolul”, 2 „Diamantul”, 3 „Ingerul “ si  4 „Comoara”.

Pino lupta sa isi promoveze povestea sa de dragoste alaturi de Violeta prin vanzarea cartilo in speranta ca va putea sa isi acopere datoriile si ca va putea sa isi castige in continuare o existenta modesta cu fruntea sus si ca se va putea integra oarecum in societate. Pino marturiseste dezamagirea de a trimite colete care nici macar nu au fost ridicate de destinatari care le comandasera verbal in prealabil, consturile fiind suportate de scriitor. Deasemenea, in repetate randuri, atunci cand a trimis mesaje promotionale pe email la oameni pe care nu ii cunostea, el s-a confruntat cu amenintari cu actiune in instanta daca nu inceteaza sa trimita “spam”. Da … legea protejeaza impotriva comunicarii nedorite … dar un minim de moralitate ar trebui sa mai existe. Una este sa treci discret o adresa de email in filtrul de spam si sa nu raspunzi si alta sa raspunzi la o poveste trista cu o amenintare. In special in conditiile in care povestea reala a lui Pino abunda in exemple de valori morale, sociale si personale care incep sa devina exceptii si mai putin norme in societatea romaneasca la inceput de nou mileniu. Imi amintesc tristetetea si incapacitatea pe care o simt cand ma intorc in tara si ma plimb (lucru pe care Pino nici macar nu il poate face) prin parcurile din capitala si vad batrani cu cate o vioara, un caiet de desen sau un cantar. Pur si simplu impinsi de nevoie si lipsiti de clementa sociala ei sunt nevoiti sa caute mijloace suplimentare de a se intretine. Insa au demnitatea si taria de caracter de a nu cersi. Ei ofera un serviciu. Oricat de nesemnificativ ar fi acest serviciu, acesti oameni nu doresc sa fure, si nici nu forteaza nota impunandu-si oferta agresiv sau implorand pe ton melodramatic. Ei te intampina cu un zambet trist si uneori aproape ca si-ar oferi serviciile si gratis pentru ca atat de putina lume se opreste sa ii ajute incat simpla atentie a unui trecator reprezinta pentru ei o zi cu soare. Ca fapt divers, ma intreb oare ce destin ar fi avut celebrul om de stiinta Stephen Hawking, aproape complet paralizat, daca ar fi trait in Romania? Probabil unul foarte diferit fata de cel actual.

Mai multe detalii ale povestii lui Pino si informatia de contact pot fi gasite pe blogul sau personal http://pino-scriitorul.blogspot.com. Toate exemplarele primei carti au fost vandute in totalitate dar celelalte volume inca pot fi achizitionate. Pino poate fi contactat direct prin e-mail la adresele pino_scriitorul@yahoo.com si pino.scriitorul@gmail.com,  prin telefon la numarul 011-4-0721642890, sau prin posta la adresa Str. Trifoiului nr. 8, loc. Ploieşti, oficiul poştal nr. 6, jud. Prahova, cod 100193, Romania. Pentru achizitii directe sau pentru donatii, se poate face virament in contul bancar al sotiei Violeta Elena Oprea, cu numarul IBAN RO18BRDE300SV12184633000, cod SWIFT BRDEROBU, deschis la BRD sucursala Ploiesti, str. Cuza Voda, nr. 8, jud. Prahova, cod 100019, Romania. Transferurile electronice sunt convertite automat interbancar chair daca sunt facute in alta valuta. 

Cu bunavointa si ajutorul parintelui Octavian si a Doamnei Carmen Rad s-a discutat infiintarea unui punct local de contact in Bay Area la Doamna Carmen Rad, reprezentanta Bisericii Holly Resurection Romanian Orthodox Church  din Hayward, CA, unde sa se stringa toate comenzile de carti. Adresa de e-mail a Doamnei Rad este scarma1@yahoo.com.

Deasemenea, pentru Pino ar insemna enorm de mult daca ar putea fi ajutat sa obtina un nou scaun sau scuter electric pentru a nu vedea lumea doar de la fereastra (unde ii este uneori destul de greu sa ajunga chiar si in casa) sau la televizor.

Si chiar daca oamenii nu au disponibilitatile necesare pentru a contribui material, pentru Pino pana si un simplu mesaj de incurajare aduce o raza de lumina.

Autor:

Marius Florin Niculescu

mfniculescu@yahoo.com