Sfânta Liturghie

Sfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe. Cel mai adesea se slujește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar uneori Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Dar există și alte Liturghii, precum Liturghia Sfântului Iacov sau Liturghia Sfântului Marcu.

Dumnezeiasca Liturghie este o slujbă euharistică. Este compusă din două părți: Liturghia catehumenilor, numită și Liturghia Cuvântului, în timpul căreia sunt prezentate și comentate fragmente din Sfânta Scriptură, urmată de Liturghia credincioșilor, uneori numită și Liturghia euharistică, pe parcursul căreia Darurile de pâine și vin sunt aduse și sfințite. Biserica Ortodoxă ne învață că Darurile sfințite devin cu adevărat Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, dar nu a formulat niciodată o dogmă cu privire la modul în care se petrece această preschimbare. Proscomidia (sau Prothesis), slujba de pregătire a Sfintelor Daruri poate fi considerată o a treia parte a Liturghiei, care precede începutul Liturghiei propriu-zise.

Pregătirea Darurilor

Înainte de începutul Dumnezeieștii Liturghii, preotul și diaconul, dacă există, încep slujba cu pregătirea Darurilor de pâine și vin care vor fi sfințite la Liturghie. Această pregătire constituie ea însăși o parte considerabilă a slujbei. Nu se pun pur și simplu deoparte pâine și vin. Aceasta se face în cadrul unui ritual complex, cu un simbolism elaborat. Deși principalele momente ale ritualului sunt aceleași pentru majoritatea Bisericilor Ortodoxe, pot exista unele diferențe în funcție de tipicul folosit în fiecare jurisdicție.

În timpul Proscomidiei, preotul taie din prescura principală un fragment de forma unui pătrat, Agneţul (Mielul). Agnețul este cel care va fi sfințit în timpul Liturghiei credincioșilor, devenind astfel Sfântul Trup al lui Hristos. De asemeni, preotul mai scoate părticele de prescură și le așază pe Sfântul Disc, pentru pomenirea Maicii Domnului, pentru diferiții sfinți și pentru credincioșii vii și adormiți. Bucățile de prescură care rămân sunt binecuvântate și distribuite enoriașilor și închinătorilor după slujbă; această pâine este cunoscută sub numele de anafură.

În timpul Proscomidiei, preotul binecuvintează și vinul și apa, care sunt turnate în Sfântul Potir. După rugăciunile Epiclezei, în Potir va fi adăugată apă caldă.

Desigur, Darurile sunt tămâiate de mai multe ori în timpul Proscomidiei. Încheierea Proscomidiei duce direct la începutul Dumnezeieștii Liturghii.

Liturghia celor chemaţi

Slujba Ieșirii cu Sfânta Evanghelie

După un dialog relativ neauzit între preot și diacon (dacă slujește un diacon), Dumnezeiasca Liturghie începe cu proclamarea solemnă de către preot: "Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor". Comunitatea credincioșilor răspunde: "Amin".

Diaconul (sau preotul, dacă nu slujește nici un diacon) continuă cu Ectenia Mare, numită astfel deoarece este mai lungă decât majoritatea ecteniilor, iar cererile pe care le cuprindă se referă la nevoile întregii lumi: pentru pace și mântuire, pentru Biserică, pentru episcopii ei, pentru credincioși, pentru cei robiți și pentru vindecarea și mântuirea lor, pentru izbăvirea de nevoi și necazuri. Se încheie, ca majoritata ecteniilor, cu pomenirea de către credincioși a mijlocirii Maicii Domnului și a sfinților. În perspectiva acestei puternice mărturii, credincioșii sunt chemați să își dăruiască viața Domnului nostru Iisus Hristos. Preotul rostește o rugăciune de încheiere.

Urmează trei antifoane care variază de la o zi la alta și în funcție de jurisdicţie. Primele două antifoane sunt urmate de o ectenie mai scurtă și de o rugăciune. După al treilea, urmează Ieșirea cu Sfânta Evanghelie (Vohodul mic sau Ieșirea mică"), după care se cântă: "Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos. Miluiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, [pe] cei ce-Ți cântăm: Aliluia!" Cuvintele "Fiul lui Dumnezeu" sunt de regulă urmate de inserții precum "Cel ce ai înviat din morți" sau "Cel ce ești minunat între Sfinți", în funcție de rânduiala zilei.

Urmează cântarea troparelor și a condacelor prescrise pentru ziua, perioada liturgică și biserica respectivă.

După ce au intrat liturgic în biserică și s-au strâns cu toții în jurul Cuvântului, adunarea credincioșilor cântă Trisaghionul, imnul închinat Sfintei Treimi: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi."

Propovăduirea Cuvântului

Citirea din Scriptură este anunțată de prochimen, un psalm sau refrenul unei cântări dialogale [a psalm or canticle refrain sung in responsorial fashion]. Apoi, citeţul recită în fața adunării fragmente dintr-o epistolă apostolică sau din Faptele Apostolilor. Fragmentul este de regulă cântat, dar simpla recitare este permisă, acolo unde condițiile locale nu permit altceva. (În unele tradiții locale, citețul începe să cânte foarte încet, continuând apoi din ce în ce mai tare, în amintirea modului în care Biserica timpurie a ieșit încet-încet din catacombe).

Urmează apoi un întreit Aleluia, cântat dialogal, ca la prochimen. Acesta anunță citirea din Sfânta Evanghelie. După Aleluia, urmează un scurt dialog între preot și popor, după care acesta sau diaconul intonează pericopa Evangheliei zilei respective.

După citirea fragmentului din Evanghelie, adesea preotul ține o predică (sau omilie), mai lungă sau mai scurtă, referitoare la Sfânta Scriptură, la perioada liturgică sau la următoarea sărbătoare sau pomenire. Predica mai poate fi ținută și după momentul împărtășirii sau chiar după încheierea Liturghiei.

Slujba continuă cu Ectenia cererii stăruitoare, marcată de întreita rostire "Doamne, miluiește" după fiecare cerere. În unele zile, aceasta este urmată de Ectenia celor adormiți.

Liturghia celor chemaţi se încheie cu o ectenie pentru creșterea în credință a catehumenilor, până în ziua botezului lor. Deși în multe biserici nu mai există catehumeni, această ectenie rămâne parte a Liturghiei și slujește ca un mod de permanentă reamintire a trimiterii Apostolilor la propovăduire, momentul întemeierii Bisericii ca misiune către întreaga lume.

Liturghia euharistică

Ieşirea cu Cinstitele Daruri

Pe când comunitatea cântă cântarea Heruvimilor, preotul și diaconul se duc la proscomidiar (masa pe care sunt pregătite Darurile). Preotul îi întinde diaconului Discul, apoi ia el însuși Sfântul Potir. Diaconul merge înaintea preotului, ieșind pe ușa de nord a iconostasului. Clericii duc Cinstitele Daruri în procesiune către uşile împărăteşti (ușile centrale ale iconostasului), în timp ce diaconul atrage atenția credincioșilor, cerând Domnului să îi pomenească pe toți întru Împărăția Sa. În timp ce clericii intră cu Cinstitele Daruri pe ușile împărătești, comunitatea credincioșilor cântă încheierea imnului Heruvimilor. Aceasta este Ieșirea Mare (sau Vohodul Mare). (Notă: dacă nu este prezent un diacon, preotul poartă el singur Discul și Potirul.)

După ce preotul îi binecuvintează pe credincioși, diaconul exclamă: "Ușile! Ușile!" Această cunoscută exclamație amintește de momentul slujbei în care, pe vremuri, ușile bisericii erau încuiate, astfel încât doar credincioșii creștini să rămână înăuntru. De-a lungul secolelor, vizitatorilor le-a fost îngăduit să rămână, dar solemnitatea momentelor următoare este încă marcată de această frază.

Apoi, Biserica mărturisește credința sa comună prin recitarea Crezului Niceo-Constantinopolitan. Denumirea liturgică a Crezului este: Simbolul credinței, arătând importanța acestuia pentru creștinii din Biserica primară în stabilirea ortodoxiei persoanelor care declarau că aparțin Bisericii.

Rugăciunea euharistică

După Crez, preotul începe Anaforaua, marea rugăciune euharistică, asupra Darurilor, rugăciune astfel numită din cauză că începe astfel: "Sus să avem inimile". Principalele două anaforale care sunt folosite în Biserica Ortodoxă sunt cea a Sfântului Ioan Gură de Aur și cea a Sfântului Vasile cel Mare.

După ce se face pomenirea istoriei căderii și izbăvirii noastre și a instituirii Cinei euharistice, preotul Îl invocă pe Duhul Sfânt, cerându-I să se pogoare și să sfințească Darurile. În general, se consideră că această rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, numită epicleza, este momentul în care Darurile de pâine și vin se preschimbă în Trupul și Sângele Mântuitorului. Dar nu toți teologii ortodocși cred că ar putea fi identificat momentul exact al Liturghiei în care are loc preschimbarea Darurilor. Este însă limpede că în rugăciunile de după acest moment Darurile sunt considerate sfințite.

După invocarea Sfântului Duh și sfințirea Darurilor, preotul face pomenirea Sfinților, începând cu Maica Domnului. Credincioșii cântă acum împreună Axionul, vechea cântare în cinstea acesteia: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim [pe tine], Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim!"

Apoi preotul face pomenirea episcopului în numele căruia slujește Liturghia, rugându-se ca Domnul să-l păzească pe acesta în dreapta credință, sănătos și îndelungat în zile.

Împărtășirea și încheierea

După sfințirea Darurilor, pomenirea Sfinților și a episcopului locului, preotul ridică Sfintele Daruri, exclamând: "Sfintele [sunt ale] Sfinților!" Rostire la care credincioșii răspund: "Unul [este] Sfânt, Unul [este] Domn, Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl, amin." Acest dialog este foarte sugestiv, amintindu-ne în permanență că sursa sfințeniei noastre este singur Dumnezeu, mai ales prin împărtășirea cu Sfintele Daruri.

În tradiția ortodoxă, credincioșii se împărtășesc cu Sfintele Daruri sub ambele specii (atât în chipul pâinii cât și al vinului), dintr-o linguriță, tradiție datând din secolul al IV-lea. După ce au primit Trupul și Sângele Mântuitorului, credincioșii iau o bucățică de pâine, anafura, care este o parte din prescura din care a fost scos și Agneţul. Anafura (numită în limba greacă antidoron) nu face parte din partea de prescură sfințită spre a deveni Sfânta Împărtășanie sau Euharistia, dar este binecuvântată, astfel încât este tratată cu respect. Înt radiția rusească (și uneori și în bisericile din România), credincioșilor care s-au împărtășit li se oferă și un pahar cu vin.

După rugăciunea de încheiere comună slujbelor Bisericii, credincioșii se apropie pentru a se închina la Sfânta Cruce, apoi părăsesc biserica. Întăriți prin Sfânta Euharistie, ei sunt trimiși ca mărturisitori ai lui Hristos în lume.