parohia Invierea Domnului Casa Romana biserica ortodoxa romana Hayward

Parohia Ortodoxa Romana Invierea Domnului din nordul Californiei, slujeste comunitatea romaneasca din imrejurimile orasului Hayward, San Francisco si este situata la adresa: 26050 Kay ave Hayward CA 94545. Saptamanal membrii Parohiei Invierea Domnului primesc prin email Buletinul Parohial. In cuprins gasiti: Evanghelia saptamanala, Apostolul saptamanal,  cuvant de invatatura al parintelui, Sfaturi duhovnicesti legate de perioada calendaristica , etc. Acest Buletin poate fi copiat online sau primit prin lista de distributie a parohiei noastre. Toate anunturile ce apar la rubrica Mica Publicitate apar gratuit si in Ziarul Miorita, cu care parohia noastra are o relatie strasa de colaborare. Daca doriti sa va fiti informati saptamanal despre activitatile duhovnicesti si sociale din parohia si comunitatea romaneasca, va rugam sa trimiteti emailul dumneavoastra. Va invitam sa explorati site-ul nostru si sa ne faceti recomandarile dumneavoastra referitor la ceea ce ati dorii sa gasiti cititi si vizionati.

pr. Octavian

Mai mult...
Sfantul BotezBotezul este Taina prin care omul primeste iertare de pacatul stramosesc si de pacatele personale. Cel care este botezat este cufundat in apa de trei ori in numele Sfintei Treimi (cele trei cufundari, simbolizeaza cele trei zile petrecute de Hristos in mormant). Prin aceasta cufundare are loc moartea omului celui vechi si renasterea la o noua viata.
Botezul este conditia absolut necesara pentru primirea celorlalte Taine. Primitorii botezului sunt toti cei nebotezati, indiferent de varsta sau de sex, care doresc sa se curateasca de pacatul stramosesc si sa devina membrii ai Bisericii lui Hristos.
Ce trebuie sa indeplineasca primitorii botezului
In cazul in care se boteaza un adult, i se cere acestuia: dorinta de a primi botezul, credinta, pocainta si cunoasterea elementara a adevarurilor de credinta.

Mai mult...

Sfanta ImpartasaniePrin Taina Sfintei Impartasanii sau Cuminecături, sub chipul pâinii si al vinului, crestinul, primeste însusi Trupul si Sângele Mântuitorului Iisus Hristos spre iertarea păcatelor si spre viata de veci. Această Sfântă Taină se mai numeste si Sfânta Euharistie ceea ce înseamnă multmnire, pentru că atunci când a asezat-o, la Cina cea de Taină, Mântuitorul Hristos a multumit Părintelui ceresc înainte de a frânge pâinea si a o da sfintilor apostoli. Dar ea este si o jertfă de multumire către Dumnezeu adusa de Sfanta Biserică, de credinciosii ei, prin episcop sau preot. Sfânta Impărtăsanie ii uneste pe credinciosi cu Mantuitorul Iisus Hristos, dar îi uneste si între ei prin aceeasi credintă si prin dragoste crestinească ; ei sunt una si aceeasi obste crestinească în fata aceluiasi sfânt altar, împărtăsindu-se de toate darurile dumnezeiesti din unul si aceiasi potir. Sfânta împărtăsanie nu este numai o Taină, ci si o jertfă reală, nesângeroasă, adusă lui Dumnezeu, Jertfa trupului si a sângelui lui Iisus Hristos.

Mai mult...

Sfanta SpovedanieEste Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele crestinilor care se căiesc sincer si le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în fata preotului. Se numeste pocăintă, pentru că cel ce o primeste trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârsite si mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât crestinul îsi mărturiseste păcatele în fata preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor. Mântuitorul Hristos a iinstituit această Taină sfintilor Săi apostoli când le-a spus : "Oricâte veti lega pe pământ, vor fi legate si in cer si oricâte veti dezlega pe pământ, vor fi dezlegate si in cer" (Matei XVIII, 18; XVI, 19). Si după Sfânta Înviere, arătându-Se apostolilor le-a zis : «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit si Eu pe voi. Si zicând aceasta, a suflat asupra lor si le-a zis :

Mai mult...

masluTaina Maslului este lucrarea sfântă, săvârşită în numele Sfintei Treimi, de către preoţii Bisericii, prin care se împărtăşeşte credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau uşurării suferinţelor trupeşti, întărirea sufletească, iertarea păcatelor. Partea văzută consta din ungerea cu untdelemn sfinţit, după ce s-a invocat prin rugăciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh asupra celui bolnav. Prin Taina Sfântului Maslu se dobândeşte nu numai tămăduire de bolile trupului, ci şi iertarea păcatelor, se poate face maslu nu numai pentru cei bolnavi, ci şi pentru cei sănătoşi şi nu numai o singură dată, ci de mai multe ori. Despre practicarea acestei sfinte Taine ne vorbeşte sfântul Iacov : "Dacă este cineva bolnav, să cheme pe preoţii Bisericii

şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va izbăvi pe cel bolnav şi Domnul îl va vindeca, iar dacă a făcut păcate îi vor fi iertate... Mare putere are rugăciunea celui fără de prihana..." (Iacov, 5, 14-16)


Mai mult...
Sfanta Cununie Cununia este Taina in care, unui barbat si unei femei ce se unesc liber in casatorie, li se da prin preot harul Sfantului Duh. Cei doi devin prin aceasta Taina un singur trup. Casatoria ca legatura pe viata intre un barbat si o femeie, se intemeiaza pe faptul ca numai impreuna alcatuiesc umanitatea completa.

Savarsitorul Tainei este episcopul sau preotul. Primitorii sunt doi crestini ortodocsi de sex diferit, care nu se afla intr-un grad de rudenie apropiat. Cei care urmeaza sa se casatoreasaca trebuie sa dovedeasca preotului ca au botez valid si ca au indeplinit conditiile pe care le prevede statul pentru incheierea casatoriei civile.

In vechime, Casatoria se savarsea dupa Liturghia de duminica. La acest eveniment, participa intreaga comunitate. Astazi, cununiile sunt savarsite sambata. Practica din prezent este necanonica, pentru ca petrecerile tin pana duminica dimineata, lucru care nu mai face posibila participarea credinciosilor la Liturghia de duminica. Indicat este ca ele sa fie savarsite duminica.
Mai mult...

Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Sfanta Scriptura (Biblia) arata ca atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie "sa se intoarca la pamant cuma a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care l-a dat" (Eccleziastul 12, 5-7). Bogat sau sarac, rege sau rob, intelept ori analfabet, toti parasim aceasta viata intr-o zi si ne prezentam inaintea lui Dumnezeu Care ne va judeca, randuindu-ne rasplata cuvenita. Dar, legatura celor morti cu cei vii nu inceteaza, ci ea se mentine prin rugaciune neincetata pe care Biserica o face pentru sufletele raposatilor, pastrand comuniunea de iubire si nadajduind in invierea tuturor la sfarsitul veacurilor

Cand un crestin a murit, rudele acestuia de multe ori trec prin momente de deruta, intrucat apar pareri si traditii diferite in legatura cu datinile ce inconjoara ceremonia inmormantarii.


Mai mult...

Izvorul tamaduiriiSfestania este denumirea populara pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfintirea cea mica a apei. Preotul poate savarsi aceasta slujba fie in biserica, fie in casele credinciosilor. Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant).  "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita. E de dorit ca toti cei care locuiesc in casa in care se va savarsi sfestania, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Pentru slujba sfestaniei, crestinul trebuie sa aseze o masuta orientata spre rasarit, pe care va pune: un vas cu apa curata, un pahar cu ulei curat, un betisor infasurat la unul din capete cu vata, lumanari, tamaie si busuioc. Pe aceeasi masa preotul va aseza Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Agheasmatarul.

Mai mult...
Text Size

18 Aug, 2017

Buletinul Parohial

Duminica Vindecarii Lunaticului D. Vind. Lunaticului
Citeste Buletinul Parohial
clickPDF... clickSWF

Programul Saptamanal

Sambata

18:00 Sf. Vecernie si Sf. Spovedanie

Duminica

8:30 Sf. UtrenieSubscribe

9:30 Acatistul Maicii Domnului

10:00 Sf. Liturghie

Catehism

In fiecare vineri la 7:00pm

Catehism: Sfanta Traditie

click pe foto pentru conectie

Parohia Invierea Domnului

pr. Serafim Rose Din Cartea Facerii
După cronologia biblică, pământul are cam 7500 de ani vechime; dar după evolutionisti ...

Sf. serafim de Sarov` Care este scopul vietii crestine?
“Domnul mi-a aratat” spuse marele Staret, “ca in copilarie ati avut o puternica dorinta ...

Mai mult

Sf. Ignatie Brancianinov Cand va fi a doua venire a Domnului?

„ Veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta puterii si venind pe norii cerului. (Ev. Mt. 26,64)

Cuv. Paisie AghioritulDragostea de mama
Mama îşi iubeşte copiii mai mult decât pe ea însăşi. Rămâne flămândă pentru a-şi hrăni ...

Sfântul Voievod martir Constantin Brâncoveanu, domnitorul Ţării Româneşti, cu fiii săi - 16 August

Sf. Constantin BrancoveanuLa 28 octombrie 1688, se sfârşea din viaţă Şerban Vodă Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti, în timpul căruia s-au ridicat sfinte lăcaşuri de închinare şi s-a început tipărirea primei ediţii integrale a Bibliei în româneşte. în aceeaşi zi, boierii munteni au ridicat în scaunul de domnie pe nepotul de soră al celui răposat, logofătul Constantin Brâncoveanu (n. 1654), cu misiuni însemnate în viaţa politică a ţării. învăţase carte, inclusiv limbile greacă, latină şi slavonă, cu dascăli ale căror nume au rămas necunoscute, apoi s-a căsătorit cu Maria, nepoata de fiu a domnitorului Antonie din Popeşti, având unsprezece copii: patru feciori şi şapte fete. De tânăr a fost chemat în slujbe domneşti, sub Gheorghe Duca şi Şerban Cantacuzino, ajungând, în cele din urmă, mare logofăt.

Şi-a început domnia în împrejurări grele pentru Ţara Românească, în timpul unui îndelungat război între turci şi austrieci. Noul domn, printr-o diplomaţie deosebită, a ştiut să întreţină legături de prietenie cu toţi, pentru ca ţara să fie ferită de jafuri şi pustiiri din partea unor oşti străine. în astfel de împrejurări favorabile, cei peste douăzeci şi cinci de ani de domnie reprezintă o perioadă de maximă strălucire culturală şi artistică. S-au zidit acum biserici şi mănăstiri, s-au deschis şcoli de toate gradele, s-au tipărit cărţi în diferite limbi, au fost sprijiniţi şi încurajaţi oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor aşezăminte bisericeşti ortodoxe căzute sub dominaţie otomană.


Constantin Brâncoveanu se numără printre marii ctitori de lăcaşuri sfinte din trecutul nostru. încă înainte de a ajunge domn a zidit două biserici, una la Potlogi şi alta la Mogoşoaia, lângă Bucureşti. în vara anului 1690, a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale, mănăstirea Hurezi sau Horezu, cu hramul ”Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena”, cu ziduri şi turnuri de apărare, cu numeroase clădiri în incintă. Biserica mare a fost împodobită cu fresce de către renumitul zugrav Constantinos, un grec care a trăit însă la noi; se remarcă în mod deosebit scenele legate de viaţa împăratului Constantin, dar mai ales un impresionant şir de personaje ale vieţii politice din trecut: neamul Basarabilor, al Cantacuzinilor şi membri ai familiei domnitoare, şi anume Constantin Vodă Brâncoveanu cu cei patru fii şi doamna Maria cu patru fiice, toate în pronaos. Tot în pronaos era pregătit şi mormântul în care urmau să fie aşezate spre veşnică odihnă trupul domnitorului şi cel al soţiei sale, în afară de biserica principală, mai există alte câteva schituri şi paraclise: bolniţa, ctitoria doamnei Maria, paraclisul, făcut de domn, schitul Sfinţii Apostoli, ctitorit de primul egumen Ioan, schitul Sfântul Ştefan, ctitorit de Ştefan, fiul domnitorului, şi schitul Sfântul Ioan Botezătorul.

Tot în Oltenia, a refăcut din temelie mănăstirea Mamul, pe locul unei biserici de lemn ctitorită de fraţii Buzeşti, şi Brâncoveni, veche ctitorie a boierilor Craioveşti şi a lui Matei Basarab, în care erau îngropaţi şi membri ai familiei Brâncoveanu.

În Bucureşti a ctitorit trei biserici, tot pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau Grecesc, biserica mă­năstirii Sfântul Sava, ambele demolate în secolul al XIX-lea, şi biserica mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou, existentă şi azi, în centrul Capitalei, restaurată în zilele noastre. în această biserică au fost depuse şi osemintele ctitorului, în anul 1720, fiind aduse în ascuns de soţia sa, doamna Maria.

A mai zidit o biserică în satul Doiceşti (jud. Dâmboviţa). îm­preună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mă­năstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.

în afară de aceste mănăstiri şi biserici, zidite în întregime de binecredinciosul domn, a mai făcut o seamă de îmbunătăţiri şi refaceri la multe altele, ca mănăstirile Cozia, Arnota, Bistriţa, Polovragi, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dealu, Snagov, bisericile Domnească, Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Dumitru, toate din Târgovişte, etc.

În Transilvania a zidit o biserică în Făgăraş, alta în Ocna Sibiului, precum şi mănăstirea Sâmbăta de Sus, cea din urmă fiind distrusă cu tunurile în secolul al XVIII-lea, din dispoziţia autorităţilor habsburgice, şi refăcută abia în prima jumătate a secolului al XX-lea. În Constantinopol a zidit biserica Sfântul Nicolae din cartierul Galata, la mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos a făcut un paraclis şi o trapeză, iar la Ismail, dincolo de Prut, a ridicat o biserică cu hramul Sfântul Gheorghe.

În acelaşi timp, Constantin Brâncoveanu a fost un neîntrecut sprijinitor şi ocrotitor al oamenilor de cultură. Acum au trăit la Bucureşti numeroşi învăţaţi străini - greci şi de alte neamuri -, fie reprezentanţi ai culturii italiene, fie ai celei greceşti, toţi sprijiniţi material de domnul român. Dar, pe lângă învăţaţii străini, în timpul domniei lui şi-au desfăşurat activitatea numeroşi oameni de carte români. între ei se numără unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, renumit istoric, cu studii la Padova, care a început o Istorie a Ţării Româneşti, dar n-a ajuns să scrie decât o parte din ea; fraţii Radu şi Şerban Greceanu, primul din ei fiind ”cronicarul oficial” al domniei lui Brâncoveanu, cu o în­semnată lucrare istorică; Radu Popescu, cu o cronică privind întreaga istorie a Ţării Româneşti; fraţii David şi Teodor Corbea, fiii unui preot din Braşov; renumitul psalt ”Filotei sin agăi Jipăi”, de la care a rămas prima Psaltichie românească cunoscută; episcopii Mitrofan şi Damaschin de la Buzău; mitropoliţii Teodosie şi urmaşul său, marele cărturar Antim, originar din Iviria, românizat şi identificat întru totul cu năzuinţele credincioşilor pe care-i păstorea, la care se adaugă mai mulţi copişti de ma­nuscrise româneşti, clerici sau mireni.

Constantin Brâncoveanu a fost un mare sprijinitor al Academiei domneşti de la mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, pe care a reorganizat-o, numindu-1 în fruntea ei pe învăţatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol. în 1707 domnitorul a procedat la o nouă reorganizare a ei, cu ajutorul câtorva cărturari ai vremii. Academia era organizată ca o Facultate de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţilor apusene.

Paralel cu Academia de la Sfântul Sava funcţionau şi alte şcoli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavoneşte şi româneşte. Aşa au fost şcolile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi şi Colţea, amândouă în Bucureşti, care pregăteau dieci pentru cancelariile domneşti, preoţi şi dascăli. O serie de şcoli româneşti existau în oraşele ţării, în mănăstiri şi chiar în mediul rural. în câteva mănăstiri s-au pus bazele unor biblioteci renumite, cu lucrări procurate în mari centre culturale din Apus, tipărite în limbi clasice sau de circulaţie, în diferite epoci. între ele s-au remarcat biblioteca de la mănăstirea Mărgineni a lui Constantin Cantacuzino, fondată de tatăl acestuia, precum şi biblioteca mănăstirii Hurezi, fondată de însuşi Constantin Brâncoveanu.

Dar acest domn a fost un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui începe printr-un act de cultură, şi anume prin apariţia Bibliei de la Bucureşti, prima ediţie integrală a ei în limba română, operă de mari proporţii pentru acel timp (944 pagini în format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Tipărirea începuse încă din timpul lui Şerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, deci în timpul vieţii acestuia, iar al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domnitor. Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt, a fost ”ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime ediţii a Bibliei româneşti. Era o operă de colaborare a cărturarilor români de pretutindeni.

Pe lângă tipografia mai veche, înfiinţată în 1678 la Bucureşti de către mitropolitul Varlaam, s-au înfiinţat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huşi), la Snagov, după 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgovişte în 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul care, din smerit ieromonah, a fost ales în 1705 episcop la Râmnic, iar în 1708 mitropolit. S-au tipărit diferite cărţi: de slujbă, de teologie, de învăţătură, de combatere a catolicismului şi a calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă şi chiar arabă. De pildă, în tipografia înfiinţată de episcopul Mitrofan la Buzău s-au imprimat Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă, în româneşte (1691), cele 12 Mineie cu tipicul, paremiile şi sinaxarul în româneşte (1698) şi altele.

În tipografia de la Bucureşti, pusă din 1691 sub conducerea ieromonahului Antim Ivireanul, au apărut mai multe cărţi de slujbă sau de învăţătură, între care şi un frumos Evangheliar greco-român (1693). în cea de la mănăstirea Snagov, îndrumată tot de Antim, s-a tipărit, între altele, un Liturghier greco-arab, în 1701, prima carte imprimată cu litere arabe, la rugămintea patriarhului Atanasie Dabas al Antiohiei. Reîntors la Bucureşti, Antim Ivireanul imprimă acolo noi cărţi în româneşte şi greceşte, precum şi un Ceaslov greco-arab (1702), cerut de acelaşi patriarh antiohian.

După ce a ajuns episcop la Râmnic, Antim Ivireanul a început - desigur, cu consimţământul domnitorului - şirul unor tipărituri româneşti, menite să ducă la triumful deplin al limbii române în slujba bisericească. Astfel, în 1706 s-au tipărit Liturghierul şi Molitvelnicul, primele ediţii româneşti ale acestor cărţi în Muntenia.

Ca mitropolit, din 1708, Antim Ivireanul a continuat editarea de cărţi de slujbă în româneşte la Târgovişte (Liturghierul, Molitvelnicul, Octoihul, Catavasierul, Ceaslovul, Psaltirea], Trebuie notat că toate erau traduse de însuşi mitropolitul Antim într-o frumoasă limbă românească, deosebit de expresivă, încât traducerile sale se folosesc până azi. În felul acesta, Antim Ivireanul, sprijinit de domn, a rămas în istoria Bisericii noastre drept creatorul ”limbii liturgice româneşti”.

Cele peste şaizeci de cărţi tipărite de Antim, la care se adaugă cele aproximativ cincisprezece de la Buzău, reprezintă o perioadă de maximă înflorire a tiparului la noi, aceasta fiind şi o urmare a sprijinului generos al domnitorului.

În acelaşi timp, Constantin Brâncoveanu i-a sprijinit pe cărturarii greci stabiliţi la noi, ca să-şi poată desfăşura activitatea ca profesori la Academia de la Sfântul Sava, ori să le fie editate lucrările în tiparniţele conduse de Antim Ivireanul. Câţiva tineri greci au făcut studii în Apusul Europei cu ajutoare din partea domnului muntean. A acordat ajutoare substanţiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, mănăstirilor din Muntele Athos, de la Meteora, din Ţara Sfântă şi de la Muntele Sinai.

O grijă deosebită a arătat românilor din Transilvania şi Bisericii lor. Arătam mai sus că a ctitorit aici trei lăcaşuri de închinare, la Făgăraş, Ocna Sibiului şi Sâmbăta de Sus. A oferit numeroase danii bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului, pe care au ajutat-o, de altfel, şi mulţi dintre înaintaşii săi. Mitropoliei din Alba Iulia i-a acordat, în 1698, o subvenţie anuală de 6000 de aspri, ca să-i fie ”de întărire şi ajutor, întrucât o ştim ca pe o corabie ce se leagănă în mijlocul valurilor mării”, iar la 15 iunie 1700 i-a dăruit o moşie la Merişani, în părţile Argeşului. Ucenicul lui Antim Ivireanul, Mihail Ştefan, a fost trimis în 1699 la Alba Iulia, unde a tipărit un Chiriacodromion (o ediţie revăzută a Cazaniei lui Varlaam de la Iaşi, din 1643) şi o Bucoavnă, adică o carte de citire pentru începători. După 1701, anul în care mitropolitul Atanasie Anghel din Alba Iulia a acceptat ”unirea” cu Biserica Romei, Constantin Brâncoveanu a trimis scrisori de încurajare către românii din Şcheii Braşovului, sfătuindu-i să rămână statornici în dreapta credinţă. Cărţile româneşti tipărite în timpul domniei lui au cunoscut o largă circulaţie în Transilvania, ajungând până în Maramureş. Unele erau dăruite de el însuşi, după cum arată însemnările făcute pe ele de anumiţi preoţi.

Starea de maximă înflorire bisericească şi cultural-artistică din Ţara Românească s-a sfârşit odată cu înlăturarea din scaun a lui Constantin Brâncoveanu. Numeroase denunţuri şi intrigi ale duşmanilor săi la Constantinopol, precum şi faptul că în cursul războiului ruso-turc din 1711 unul din boierii săi a trecut de partea ruşilor, i-au făcut pe cârmuitorii turci să-l bănuiască de ”necredinţă” faţă de ei şi să-l înlăture din scaun. Dus la Istanbul împreună cu familia sa şi o parte din averi - încă din martie 1714, în săptămâna Patimilor -, au fost aruncaţi în cunoscuta închisoare a celor şapte turnuri (Edicule). în timp ce se aflau în închisoare, li s-a promis că vor scăpa cu viaţă dacă vor accepta religia islamică, propunere pe care evlaviosul domn a respins-o cu hotărâre.

În ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai când domnitorul împlinea şaizeci de ani, au fost duşi cu toţii spre locul de osândă. Fostul său secretar pentru limbile apusene, Anton Maria del Chiaro din Florenţa, relatează ca, înainte de a fi ucişi, domnitorul le-a dat fiilor săi acest ultim îndemn: ”Copiii mei, fiţi curajoşi! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel puţin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru!” Atunci, în prezenţa sulta­nului, a reprezentanţilor unor ţări străine la Istanbul, a soţiei, fiicelor şi ginerilor lui Brâncoveanu, aduşi la acest fioros spectacol, a urmat decapitarea domnului şi a celor patru fii. Mai întâi i s-a tăiat capul lui Ianache Văcărescu, sfetnic de seamă al domnitorului, după care au fost retezate capetele celor patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu şi Matei. După ce a asistat la toată tragedia fiilor săi, a fost tăiat şi capul domnitorului martir. Capetele lor au fost purtate de turci prin Constantinopol, în vârful suliţelor, iar trupurile le-au fost aruncate a doua zi în Bosfor. Nişte pescari creştini le-au găsit pe mare şi le-au îngropat în mănăstirea grecească din insula Halki.

Doamna Maria, fiicele, ginerii şi nepoţii, care au scăpat cu viaţă, au fost închişi într-o cetate din Asia Mică, de unde s-au putut reîntoarce în ţară abia după doi ani. în 1720, doamna Maria a reuşit să aducă în ascuns rămăşiţele pământeşti ale domnitorului martir, pe care le-a îngropat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria sa. Deasupra mormântului a aşezat o candelă, având o inscripţie care consemna aceste lucruri.

Aşadar, Constantin Brâncoveanu a fost un mare ”ctitor” de cultură şi de lăcaşuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt şi faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat mucenicească el a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire şi de jertfă pentru ţara sa şi pentru credinţa creştină.

Într-o scrisoare cu data de 31 decembrie 1688 - deci curând după alegerea ca domn - adresată tinerilor ţari ai Rusiei, Ivan al V-lea şi Petru (devenit ”cel Mare”), precum şi ţarinei Sofia, Constantin Brâncoveanu scria, între altele: ”Slujba mea este să îndur nevoile şi să rabd năpăştile şi chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos şi al Domnului nostru Dumnezeu pentru credinţă, pentru a mea, sfântă, ortodoxă şi apostolească Biserică, singura adevărată şi, deopotrivă, pentru ţara noastră” (Paul Cernovodeanu, Politica externă şi diplomaţia promovate de Constantin Brâncoveanu, Bucureşti, 1997, p. 57, n. 3). Era o adevărată mărturisire de credinţă, dar şi o profeţie.

Moartea lor i-a impresionat profund pe contemporani, chiar şi pe necreştini. Ea a fost consemnată cu indignare în pu­ţinele ziare europene care apăreau atunci, dar şi de unele rapoarte diplomatice trimise din Istanbul (Constantinopol). După cum era de aşteptat, moartea mucenicească a Brâncovenilor a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care i-a plâns în cântece şi balade populare. încă din 1730, s-a fixat în scris un cântec popular, care circula mai demult în Moldova, sub titlul Istoria Mării Sale lui Constantin Vodă Brâncoveanu din Bucureşti. O cunoscută baladă a fost culeasă în secolul al XIX-lea de Vasile Alecsandri, în care era prezentată pe larg mucenicia lui ”Brâncoveanu Constantin / Boier vechi şi domn creştin”.

între altele, era menţionată şi propunerea ce i s-a făcut, de a îmbrăţişa religia islamică: ”Lasă legea creştinească / Şi te dă în cea turcească”, la care evlaviosul domn a răspuns ”Facă Domnul ce o vrea/ Chiar pe toţi de mi-i tăia / Nu mă las de legea mea”.

La scurt timp după uciderea celor cinci neomartiri ai dreptei credinţe, la care se adaugă şi Ianache Văcărescu, mitropolitul grec Calinic al Heracleei (+1726) a alcătuit chiar un Canon al domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu, din care s-au păstrat patru înduioşătoare tropare. Unul din tropare are acest cuprins:

”S-a aprins astăzi pentru iubitorii de praznice un sfeşnic cu cinci lumânări ce-i luminează pe credincioşi şi sărbătoare cu cinci raze de lumină, al lui Brâncoveanu cel vestit împreună cu copiii lui”.

O slujbă a noilor pătimitori pentru Hristos a fost alcătuită şi în mănăstirile muntene, circulând în manuscris. Redăm din ea un tropar şi un icos de la slujba Vecerniei:

Troparul, glasul al 5-lea: ”Pe florile României cele de taină, pe cei întocmai cu mucenicii cei vechi, pe Sfânt domnitorul Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi, Constantin cel viteaz, Ştefan cel minunat, Radu cel vrednic de laudă, Matei cel mic, dar cu mintea ca un bărbat desăvârşit, pre Ianache Văcărescu, cel cu suflet râvnitor... noi toţi trebuie să-i lăudăm şi cu cântări nevinovăţia lor să o fericim, că se roagă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.

Icosul: ”Ca nişte slugi binecredincioase ale Iubito­rului de oameni, Dumnezeu, apucaţi înainte degrabă, izbâvindu-ne pe noi de tot răul, daţi-ne şi cuvânt de în­ţelepciune, ca să putem lăuda pătimirile voastre:

Bucură-te, domnitorule şi mucenice al lui Hristos, cel ce ai domnit preste patimi, Constantine Brâncovene.

Bucură-te, viteazule între mucenici, Ianache, vrednicule de laudă.

Bucură-te, cel ce cu inimă bărbătească ai ruşinat pe muftiul cel urât, Constantine Brâncovene, fericite.

Bucură-te cel ce ai îndrăznită ocărîcu cuvinte măreţe pe sultanul cel păgân, Ştefane, alesule între mucenici.

Bucură-te, râvnitorule cel adevărat al lui Hristos, Radule, prea înţelepte.

Bucură-te, mai micule între fraţi, dar mai mare între mucenici, Matei cel minunat....

Bucuraţi-vă toţi împreună şi pentru noi faceţi ru­găciuni, ca să ne ierte păcatele noastre, să ne sfârşim în pocăinţă, ca mântuindu-ne să putem cânta şi noi împreună cu voi lui Dumnezeu: Aliluia!”

Aceste ”slujbe”, ca şi cântecele populare care pomeneau cu evlavie sfârşitul Brâncovenilor, toate apărute la scurt timp după pătimirea lor, ne arată că ei erau socotiţi încă de atunci ca adevăraţi mucenici sau mărturisitori ai Ortodoxiei. Drept aceea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa din 20 iunie 1992, a hotărât ca ”de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu sfetnicul Ianache să fie cinstiţi cu sfinţii în ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscrişi în sinaxar, cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii noastre”. S-a mai hotărât să se tipărească viaţa şi slujba lor, iar chipul lor să fie zugrăvit în icoane şi în biserici, alături de ale altor sfinţi de neam român.

Sfântul Voievod martir Constantin Brâncoveanu, domnitorul Ţării Româneşti, cu fiii săi - 16 August

28 octombrie 1688, se sfârşea din viaţă Şerban Vodă Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti ridicat sfinte lăcaşuri de închinare şi s-a început tipărirea primei ediţii integrale a Bibliei în româneşte.
în aceeaşi zi, boierii munteni au ridicat în scaunul de domnie pe nepotul de soră al celui răposat, logofătul Constantin Brâncoveanu (n. 1654), cu misiuni însemnate în viaţa politică a ţării. învăţase carte, inclusiv limbile greacă, latină şi slavonă, cu dascăli ale căror nume au rămas necunoscute, apoi s-a căsătorit cu Maria, nepoata de fiu a domnitorului Antonie din Popeşti, având unsprezece copii: patru feciori şi şapte fete.

Şi-a început domnia în împrejurări grele pentru Ţara Românească, în timpul unui îndelungat război între turci şi austrieci. Noul domn, printr-o diplomaţie deosebită, a ştiut să întreţină legături de prietenie cu toţi, pentru ca ţara să fie ferită de jafuri şi pustiiri din partea unor oşti străine. în astfel de împrejurări favorabile, cei peste douăzeci şi cinci de ani de domnie reprezintă o perioadă de maximă strălucire culturală şi artistică. S


Constantin Brâncoveanu se numără printre marii ctitori de lăcaşuri sfinte din trecutul nostru. încă înainte de a ajunge domn a zidit două biserici, una la Potlogi şi alta la Mogoşoaia, lângă Bucureşti.
In vara anului 1690, a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale, mănăstirea Hurezi sau Horezu, cu hramul ”Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena”, cu ziduri şi turnuri de apărare, cu numeroase clădiri în incintă.

Tot în Oltenia, a refăcut din temelie mănăstirea Mamul, pe locul unei biserici de lemn ctitorită de fraţii Buzeşti, şi Brâncoveni, veche ctitorie a boierilor Craioveşti şi a lui Matei Basarab, în care erau îngropaţi şi membri ai familiei Brâncoveanu.

În Bucureşti a ctitorit trei biserici, tot pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau Grecesc, biserica mă­năstirii Sfântul Sava, ambele demolate în secolul al XIX-lea, şi biserica mănăstirii Sfântul Gheorghe Nou, existentă şi azi, în centrul Capitalei, restaurată în zilele noastre. în această biserică au fost depuse şi osemintele ctitorului, în anul 1720, fiind aduse în ascuns de soţia sa, doamna Maria.

A mai zidit o biserică în satul Doiceşti (jud. Dâmboviţa). îm­preună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mă­năstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.

în afară de aceste mănăstiri şi biserici, zidite în întregime de binecredinciosul domn, a mai făcut o seamă de îmbunătăţiri şi refaceri la multe altele, ca mănăstirile Cozia, Arnota, Bistriţa, Polovragi, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dealu, Snagov, bisericile Domnească, Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Dumitru, toate din Târgovişte, etc.

În Transilvania a zidit o biserică în Făgăraş, alta în Ocna Sibiului, precum şi mănăstirea Sâmbăta de Sus, cea din urmă fiind distrusă cu tunurile în secolul al XVIII-lea, din dispoziţia autorităţilor habsburgice, şi refăcută abia în prima jumătate a secolului al XX-lea.
În Constantinopol a zidit biserica Sfântul Nicolae din cartierul Galata,
la mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos a făcut un paraclis şi o trapeză,
iar la Ismail, dincolo de Prut, a ridicat o biserică cu hramul Sfântul Gheorghe.

În acelaşi timp, Constantin Brâncoveanu a fost un neîntrecut sprijinitor şi ocrotitor al oamenilor de cultură. Acum au trăit la Bucureşti numeroşi învăţaţi străini - greci şi de alte neamuri -, fie reprezentanţi ai culturii italiene, fie ai celei greceşti, toţi sprijiniţi material de domnul român. Dar, pe lângă învăţaţii străini, în timpul domniei lui şi-au desfăşurat activitatea numeroşi oameni de carte români. între ei se numără unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, renumit istoric, cu studii la Padova, care a început o Istorie a Ţării Româneşti, dar n-a ajuns să scrie decât o parte din ea; fraţii Radu şi Şerban Greceanu, primul din ei fiind ”cronicarul oficial” al domniei lui Brâncoveanu, cu o în­semnată lucrare istorică; Radu Popescu, cu o cronică privind întreaga istorie a Ţării Româneşti; fraţii David şi Teodor Corbea, fiii unui preot din Braşov; renumitul psalt ”Filotei sin agăi Jipăi”, de la care a rămas prima Psaltichie românească cunoscută; episcopii Mitrofan şi Damaschin de la Buzău; mitropoliţii Teodosie şi urmaşul său, marele cărturar Antim, originar din Iviria, românizat şi identificat întru totul cu năzuinţele credincioşilor pe care-i păstorea, la care se adaugă mai mulţi copişti de ma­nuscrise româneşti, clerici sau mireni.

Constantin Brâncoveanu a fost un mare sprijinitor al Academiei domneşti de la mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, pe care a reorganizat-o, numindu-1 în fruntea ei pe învăţatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol.

alte şcoli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavoneşte şi româneşte. Aşa au fost şcolile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi şi Colţea, amândouă în Bucureşti, care pregăteau dieci pentru cancelariile domneşti, preoţi şi dascăli. O serie de şcoli româneşti existau în oraşele ţării, în mănăstiri şi chiar în mediul rural.

Dar acest domn a fost un mare ocrotitor al tiparului.
Domnia lui începe printr-un act de cultură, şi anume prin apariţia Bibliei de la Bucureşti, prima ediţie integrală a ei în limba română, operă de mari proporţii pentru acel timp (944 pagini în format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Tipărirea începuse încă din timpul lui Şerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, deci în timpul vieţii acestuia, iar al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domnitor. Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt, a fost ”ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime ediţii a Bibliei româneşti. Era o operă de colaborare a cărturarilor români de pretutindeni.

Pe lângă tipografia mai veche, înfiinţată în 1678 la Bucureşti de către mitropolitul Varlaam, s-au înfiinţat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, prin strădaniile episcopului Mitrofan (un moldovean, fost episcop de Huşi), la Snagov, după 1694, la Râmnicu Vâlcea în 1705, la Târgovişte în 1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul care, din smerit ieromonah, a fost ales în 1705 episcop la Râmnic, iar în 1708 mitropolit. S-au tipărit diferite cărţi: de slujbă, de teologie, de învăţătură, de combatere a catolicismului şi a calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă şi chiar arabă.

, Antim Ivireanul a început - desigur, cu consimţământul domnitorului - şirul unor tipărituri româneşti, menite să ducă la triumful deplin al limbii române în slujba bisericească. Astfel, în 1706 s-au tipărit Liturghierul şi Molitvelnicul, primele ediţii româneşti ale acestor cărţi în Muntenia.

Ca mitropolit, din 1708, Antim Ivireanul a continuat editarea de cărţi de slujbă în româneşte la Târgovişte (Liturghierul, Molitvelnicul, Octoihul, Catavasierul, Ceaslovul, Psaltirea], Trebuie notat că toate erau traduse de însuşi mitropolitul Antim într-o frumoasă limbă românească, deosebit de expresivă, încât traducerile sale se folosesc până azi. În felul acesta, Antim Ivireanul, sprijinit de domn, a rămas în istoria Bisericii noastre drept creatorul ”limbii liturgice româneşti”.

Cele peste şaizeci de cărţi tipărite de Antim, la care se adaugă cele aproximativ cincisprezece de la Buzău, reprezintă o perioadă de maximă înflorire a tiparului la noi, aceasta fiind şi o urmare a sprijinului generos al domnitorului.

În acelaşi timp, Constantin Brâncoveanu i-a sprijinit pe cărturarii greci stabiliţi la noi, ca să-şi poată desfăşura activitatea ca profesori la Academia de la Sfântul Sava, ori să le fie editate lucrările în tiparniţele conduse de Antim Ivireanul. Câţiva tineri greci au făcut studii în Apusul Europei cu ajutoare din partea domnului muntean. A acordat ajutoare substanţiale Patriarhiilor din Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, mănăstirilor din Muntele Athos, de la Meteora, din Ţara Sfântă şi de la Muntele Sinai.

O grijă deosebită a arătat românilor din Transilvania şi Bisericii lor. Arătam mai sus că a ctitorit aici trei lăcaşuri de închinare, la Făgăraş, Ocna Sibiului şi Sâmbăta de Sus. A oferit numeroase danii bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului, pe care au ajutat-o, de altfel, şi mulţi dintre înaintaşii săi. Mitropoliei din Alba Iulia i-a acordat, în 1698, o subvenţie anuală de 6000 de aspri, ca să-i fie ”de întărire şi ajutor, întrucât o ştim ca pe o corabie ce se leagănă în mijlocul valurilor mării”, iar la 15 iunie 1700 i-a dăruit o moşie la Merişani, în părţile Argeşului. Ucenicul lui Antim Ivireanul, Mihail Ştefan, a fost trimis în 1699 la Alba Iulia, unde a tipărit un Chiriacodromion (o ediţie revăzută a Cazaniei lui Varlaam de la Iaşi, din 1643) şi o Bucoavnă, adică o carte de citire pentru începători. După 1701, anul în care mitropolitul Atanasie Anghel din Alba Iulia a acceptat ”unirea” cu Biserica Romei, Constantin Brâncoveanu a trimis scrisori de încurajare către românii din Şcheii Braşovului, sfătuindu-i să rămână statornici în dreapta credinţă. Cărţile româneşti tipărite în timpul domniei lui au cunoscut o largă circulaţie în Transilvania, ajungând până în Maramureş. Unele erau dăruite de el însuşi, după cum arată însemnările făcute pe ele de anumiţi preoţi.

Starea de maximă înflorire bisericească şi cultural-artistică din Ţara Românească s-a sfârşit odată cu înlăturarea din scaun a lui Constantin Brâncoveanu.
Numeroase denunţuri şi intrigi ale duşmanilor săi la Constantinopol, precum şi faptul că în cursul războiului ruso-turc din 1711 unul din boierii săi a trecut de partea ruşilor, i-au făcut pe cârmuitorii turci să-l bănuiască de ”necredinţă” faţă de ei şi să-l înlăture din scaun. Dus la Istanbul împreună cu familia sa şi o parte din averi - încă din martie 1714, în săptămâna Patimilor -, au fost aruncaţi în cunoscuta închisoare a celor şapte turnuri (Edicule). în timp ce se aflau în închisoare, li s-a promis că vor scăpa cu viaţă dacă vor accepta religia islamică, propunere pe care evlaviosul domn a respins-o cu hotărâre.

În ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai când domnitorul împlinea şaizeci de ani, au fost duşi cu toţii spre locul de osândă. Fostul său secretar pentru limbile apusene, Anton Maria del Chiaro din Florenţa, relatează ca, înainte de a fi ucişi, domnitorul le-a dat fiilor săi acest ultim îndemn: ”Copiii mei, fiţi curajoşi! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel puţin sufletul, spălându-ne păcatele în sângele nostru!” Atunci, în prezenţa sulta­nului, a reprezentanţilor unor ţări străine la Istanbul, a soţiei, fiicelor şi ginerilor lui Brâncoveanu, aduşi la acest fioros spectacol, a urmat decapitarea domnului şi a celor patru fii. Mai întâi i s-a tăiat capul lui Ianache Văcărescu, sfetnic de seamă al domnitorului, după care au fost retezate capetele celor patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu şi Matei. După ce a asistat la toată tragedia fiilor săi, a fost tăiat şi capul domnitorului martir. Capetele lor au fost purtate de turci prin Constantinopol, în vârful suliţelor, iar trupurile le-au fost aruncate a doua zi în Bosfor. Nişte pescari creştini le-au găsit pe mare şi le-au îngropat în mănăstirea grecească din insula Halki.

Doamna Maria, fiicele, ginerii şi nepoţii, care au scăpat cu viaţă, au fost închişi într-o cetate din Asia Mică, de unde s-au putut reîntoarce în ţară abia după doi ani. în 1720, doamna Maria a reuşit să aducă în ascuns rămăşiţele pământeşti ale domnitorului martir, pe care le-a îngropat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitoria sa. Deasupra mormântului a aşezat o candelă, având o inscripţie care consemna aceste lucruri.

Într-o scrisoare cu data de 31 decembrie 1688 - deci curând după alegerea ca domn - adresată tinerilor ţari ai Rusiei, Ivan al V-lea şi Petru (devenit ”cel Mare”), precum şi ţarinei Sofia, Constantin Brâncoveanu scria, între altele: ”Slujba mea este să îndur nevoile şi să rabd năpăştile şi chiar să-mi vărs sângele în numele lui Hristos şi al Domnului nostru Dumnezeu pentru credinţă, pentru a mea, sfântă, ortodoxă şi apostolească Biserică, singura adevărată şi, deopotrivă, pentru ţara noastră” (Paul Cernovodeanu, Politica externă şi diplomaţia promovate de Constantin Brâncoveanu, Bucureşti, 1997, p. 57, n. 3). Era o adevărată mărturisire de credinţă, dar şi o profeţie.

Moartea lor i-a impresionat profund pe contemporani, chiar şi pe necreştini. Ea a fost consemnată cu indignare în pu­ţinele ziare europene care apăreau atunci, dar şi de unele rapoarte diplomatice trimise din Istanbul (Constantinopol). După cum era de aşteptat, moartea mucenicească a Brâncovenilor a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care i-a plâns în cântece şi balade populare. încă din 1730, s-a fixat în scris un cântec popular, care circula mai demult în Moldova, sub titlul Istoria Mării Sale lui Constantin Vodă Brâncoveanu din Bucureşti. O cunoscută baladă a fost culeasă în secolul al XIX-lea de Vasile Alecsandri, în care era prezentată pe larg mucenicia lui ”Brâncoveanu Constantin / Boier vechi şi domn creştin”.

între altele, era menţionată şi propunerea ce i s-a făcut, de a îmbrăţişa religia islamică: ”Lasă legea creştinească / Şi te dă în cea turcească”, la care evlaviosul domn a răspuns ”Facă Domnul ce o vrea/ Chiar pe toţi de mi-i tăia / Nu mă las de legea mea”.

La scurt timp după uciderea celor cinci neomartiri ai dreptei credinţe, la care se adaugă şi Ianache Văcărescu, mitropolitul grec Calinic al Heracleei (+1726) a alcătuit chiar un Canon al domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu, din care s-au păstrat patru înduioşătoare tropare. Unul din tropare are acest cuprins:

”S-a aprins astăzi pentru iubitorii de praznice un sfeşnic cu cinci lumânări ce-i luminează pe credincioşi şi sărbătoare cu cinci raze de lumină, al lui Brâncoveanu cel vestit împreună cu copiii lui”.

O slujbă a noilor pătimitori pentru Hristos a fost alcătuită şi în mănăstirile muntene, circulând în manuscris. Redăm din ea un tropar şi un icos de la slujba Vecerniei:

Troparul, glasul al 5-lea: ”Pe florile României cele de taină, pe cei întocmai cu mucenicii cei vechi, pe Sfânt domnitorul Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi, Constantin cel viteaz, Ştefan cel minunat, Radu cel vrednic de laudă, Matei cel mic, dar cu mintea ca un bărbat desăvârşit, pre Ianache Văcărescu, cel cu suflet râvnitor... noi toţi trebuie să-i lăudăm şi cu cântări nevinovăţia lor să o fericim, că se roagă Domnului să se mântuiască sufletele noastre”.

Icosul: ”Ca nişte slugi binecredincioase ale Iubito­rului de oameni, Dumnezeu, apucaţi înainte degrabă, izbâvindu-ne pe noi de tot răul, daţi-ne şi cuvânt de în­ţelepciune, ca să putem lăuda pătimirile voastre:

Bucură-te, domnitorule şi mucenice al lui Hristos, cel ce ai domnit preste patimi, Constantine Brâncovene.

Bucură-te, viteazule între mucenici, Ianache, vrednicule de laudă.

Bucură-te, cel ce cu inimă bărbătească ai ruşinat pe muftiul cel urât, Constantine Brâncovene, fericite.

Bucură-te cel ce ai îndrăznită ocărîcu cuvinte măreţe pe sultanul cel păgân, Ştefane, alesule între mucenici.

Bucură-te, râvnitorule cel adevărat al lui Hristos, Radule, prea înţelepte.

Bucură-te, mai micule între fraţi, dar mai mare între mucenici, Matei cel minunat....

Bucuraţi-vă toţi împreună şi pentru noi faceţi ru­găciuni, ca să ne ierte păcatele noastre, să ne sfârşim în pocăinţă, ca mântuindu-ne să putem cânta şi noi împreună cu voi lui Dumnezeu: Aliluia!”
Drept aceea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în şedinţa tre”din 20 iunie 1992, a hotărât ca ”de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi cu sfetnicul Ianache să fie cinstiţi cu sfinţii în ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscrişi în sinaxar, cărţile de cult, precum şi în calendarul Bisericii noastre.



BALADA LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU


Intr-o joi de dimineatã,
Zi scurtãrii lui din viatã
Brâncoveanu se sculã
Fata-i blândã îsi spãlã
Barba-i albã isi piptãna
La icoane se-nchina
Pe ferestre-apoi cãta
Si amar se spãimânta:

"Dragii mei coconi iubiti,
Lãsati somnul, vã treziti
Armele vi le gãtit
i Cã pe noi ne-a-nconjurat
Pasa cel neîmpãcat,
Ieniceri cu tunuri mari,
Ce sparg ziduri cât de tari".

Bine vorba nu sfârseau
Turcii-n casã nevãleau
Pe toti patru mi-i prindea
Si-i decea de-i închidea
La Stambul, în Turnul Mare
Ce se-naltã lângã mare,
Unde zac fete domnesti
Si soli mari împãrãtesti.
Mult acolo nu zãcea
Cã sultanu-i aducea
Lângã foisorul lui,
Pe malul Bosforului.

"Brâncovene Constantin,
Boier vechi si domn crestin
Adevãru-i c-ai chitit
Pân' a nu fi mazilit
Sã desparti a ta domnie
De a noastrã-mpãrãtie,
Cã, de mult ce esti avut,
Bani de aur ai bãtut
Fãr' a sti de mine teamã,
Fãr' a vrea ca sã-mi dai seamã ?"

"De-am fost bun, rãu la domnie
Dumnezeu singur o stie.
De-am fost mare pe pãmânt
Cat-acum de vezi ce sunt !"

"Constantine Brâncovene,
Nu-mi grãi vorbe viclene,
De ti-e milã de copii
Si de vrei ca sã mai fii
Lasã legea crestineascã
Si te dã-n legea turceascã !"

"Facã Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toti de ne-ati tãia
Nu mã las de legea mea !
Facã Dumnezeu ce-o vrea,
Chiar pe toti de ne-ati tãia
Nu mã las de legea mea !"

Sultanul din foisor
De-te semn la Imbrohor.
Doi gealati veneau curând
Sãbiile fluturând
Si spre robi dacã mergeau
Din coconi îsi alegeau
Pe cel mare si frumos
Si-l puneau pe scaun jos
Si pala-i repezea Capul iatã-l reteza,
Brâncoveanu greu ofta
Si din gurã cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta !"
Gealatii iarãsi mergeau
Si din doi îsi alegeau
Pe cel gingas, mijlociu
Cu pãr neted si gãlbiu
Pe scaun îl punea
Si capul îi reteza.
Brâncoveanu greu oft
a Si din gurã cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta !"
Sultanul se minuna
Si cu milã se-ngâna:

"Brâncovene Constantin,
Boier vechi si domn crestin
Trei coconi tu ai avut
Din trei, doi ai pierdut
Numai unul ti-a rãmas
Cu zile de vrei sã-l las
Lasã legea crestineascã
Si te dã-n legea turceascã !"

"Mare-i Domnul Dumnezeu
Crestin bun m-am nãscut eu
Crestin bun a muri vreu.
Mare-i Domnul Dumnezeu
Crestin bun m-am nãscut eu
Crestin bun a muri vreu.
Taci, drãgutã, nu mai plânge
Cã-n piept inima-mi se frânge
Taci si mori în legea ta
Cã tu ceru-i cãpãta !"

Imbrohorul se-ncrunta
Gealatii se-nainta
Si spre blândul copilas
Dragul tatii fecioras
La pãmânt îl arunca
Si zilele-i ridica.
Brâncoveanu greu ofta
Si cu lacrimi cuvânta:
"Doamne, fie voia Ta !"
Apoi el se-ntuneca
Inima-i se despica
Pe copii se arunca
Îi bocea, îi sãruta
Si turbând, apoi striga:

"Alelei, tâlhari pãgâni
Alelei, feciori de câni,
Trei feciori eu am avut
Pe toti trei mi i-ati pierdut !
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Sã fie pe gândul meu,
Sã vã stergeti pe pãmânt
Cum se sterg norii de vânt.
Sã n-aveti loc de-ngropat
Nici copii de sãrutat !"

Turcii crunt se oteleau
Si pe dânsul tãbãrau:
"Câini turbati, turci, liftã rea
De-ati mânca si carnea mea
Sã stiti c-a murit crestin
Brâncoveanu Constantin !

Sã stiti c-a murit crestin
Brâncoveanu Constantin !"


(Viața Sfântului Voievod martir Constantin Brâncoveanu, domnitorul Ţării Româneşti, în lucrarea SFINȚI DACO-ROMANI ȘI ROMÂNI avându-l drept autor pe Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, publicată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Editura BASILICA a Patriarhiei Române)

Amintiri

picniculverii03.jpg

Calendarul zilei

Calendar.pdf

Sfanta Evanghelie

Sfantul Apostol

Sf. Ioan Maximovitch

Sf. Ioan Maximovitch


Inchinarea la Sfintele Moaste ale Sfantul Ioan.

Holy Virgin Cathedral - 6210 Geary Blvd, San Francisco, CA 94121-1822

 

Cine este Sf. Ioan Maximovitch?

Citeste viata Sfantului

Ajuta Parohia

cruce aurie

  1. Rugandu-va pentru mantuirea membrilor si bunastarea ei.
  2. Devenind membru al parohiei.
  3. Devenind membru in Consiliul Parohial.
  4. Sustinand finaciar parohia prin donatii

  5. Donand bani pentru fondul General sau pentru diferitele proiecte.
  6. Organizand Fundraisinguri
  7. Organizand Ora de Cafea.
  8. Folosind programul eScrip.
  9. Cumparand produse de la magazinul bisericesc.
  10. Cumparand online prin portalul parohiei.
mod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_countermod_vvisit_counter
mod_vvisit_counterAzi549
mod_vvisit_counterIeri2560
mod_vvisit_counterSaptamana Acesta7400
mod_vvisit_counterSaptamana Trecuta8304
mod_vvisit_counterLuna Acesta21600
mod_vvisit_counterLuna Trecuta37908
mod_vvisit_counterIncepand cu 09/27/20132407400

We have: 31 guests, 1 bots online
Today: Aug 18, 2017

Caritate Ortodoxa

I.O.C.C.

IOCC, in the spirit of Christ’s love, offers emergency relief and development programs to those in need worldwide, without discrimination, and strengthens the capacity of the Orthodox Church to so respond.

Site-uri Ortodoxe

razboi intru cuvant

crestin ortodox

Ortodoxia.md

Ortodox Radio-TV

Ancient Faith Radio

Trinitas TV

radio trinitas

ortodox radio

Site Login